luni, 22 februarie 2010

Când Dumnezeu te mângâie


Eram stăpâna pământului de când lumea, într-o lume imaginară fără să vreau, marcată de amnezie, departe de tot şi de toate. Nu e uşor să trăieşti din mila providenţei, în urma unui stupid accident de mașină suferit în Israel, în 1991, alături de oameni cu altfel de suflet trimişi de Dumnezeu pentru a împlini destine, în Tel Aviv, pe strada  Salomeea colţ cu blv. Ben Gurion, în cel mai sărac cartier Yaffo Atika, prin anul 1993 sau 1994.
Într-un colţ al clădirii fără geamuri la fereastre, uşi fără încuietori, am găsit o bucată de lemn în formă pătrată.
- Ahhh ! Simt să colorez această formă, spun românilor care se înduraseră să mă ţină pe lângă ei, biată fiinţă rătăcită în uitare. Habar nu aveam să pictez, dar sufletul meu avea nevoie de împăcare şi nu-i puteam refuza această bucurie. Neştiind ce avea să urmeze, într-o doară, am primit câteva tuburi de ulei şi pensule cumpărate, cred, mai mult din curiozitate, din partea prietenilor de suflet alături de care supravieţuiam. Cu o siguranţă greu de explicat, am început să întind culorile pe suprafaţa netedă a pătratului. Intensitatea lor mă ameţea. 
Nu aş fi înţeles acest inconvenient dacă nu aş fi simţit nevoia să colorez pătratul tăiat în lemn. Căutam o cale de împăcare împotriva dezechilibrului în faţa culorilor. Cuvintele ! Dialogul cu galben, roşu, verde, ruga făcută laturilor, unghiurilor de a mă ajuta să devin prietena culorilor şi ele, iubindu-mă, să nu îmi mai creeze acea ameţeală cu stări de vomă, culmea. În timp ce mă încăpăţânam în jocul pensulei îmbibată cu mult albastru, rosteam, ad-hoc: "Logica pătratului, sau Pătratul logicii. Niciun orizont nu e sfârşitul lumii. Veţi fi prietenele mele, culori dragi ":)








Cu timpul, am început să colorez alte şi alte forme, devenind o bună prietenă a cuvintelor, culorilor. 
Le datorez existenţa de azi, nemaidorind să mă dezrobesc de vechi începuturi.
Când Dumnezeu te mângâie... 
prin cuvânt şi culoare vezi viaţa mult mai frumoasă.

 


15 comentarii:

  1. ''Înjuraţi-mă, cu blândeţe, vă rog !''

    Eu te-as injura cu toate epitetele si complimentele din DEX si ca sa fie tacamul complet , te-as mai si bate oleaca : cu toate petalele de floare, cu toate rimele si soapte de iubire ! Na, ca ti-am zis-o !

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai să te "înjur" şi eu :


    Să ţi se-aprindă-n fruntea albă steaua,
    Uimirea pe-a ta gură să trăiască,
    Un fulg aprins sub pleoapă să se nască,
    Să-ţi coasă taina răbdător mantaua

    Tăcuta iarbă roua s-o vestească,
    Şi să-ţi trimită zborul alb bezeaua,
    Un nor ucis să-şi verse-n sânge neaua
    Şi biciul poftei blând să te lovească

    Un înger trist să-ţi fie ca un frate,
    Să te cuprindă crinul în beţii
    Vărsând licori de patimi vindecate,

    Ca să te-afunzi curată în vecii,
    Doar când răscoala clipei dulci va bate
    Eternul timp al orelor târzii.


    Adrian Munteanu

    RăspundețiȘtergere
  3. Sufletul tău, nu poate fi decât chintesenţa universului feminin, toate gândurile femeilor, toate lacrimile adunate în căuşul palmei, toate zâmbetele strânse-ntr-un potpuriu de curcubeu, toate scâncetele de copil neînţărcat, toate dorurile de bărbat neînsurat, dar mai ales de cel însurat, dorul de amantă sinceră şi răbdătoare... suflet de femeie, suflet de mamă, suflet de iubită !


    Dansează cu mine, iubito!


    Dansează cu mine, iubito!
    Între cer şi pământ
    Suspendaţi pe o stea
    Să dansăm până când
    Vor cădea pe rând
    Una câte una...
    Steaua mea,
    Steaua ta.

    Dansează cu mine, iubito!
    Între cer şi pământ
    Noi suntem într-un gând
    În noaptea stelară plângând
    Auzim ploaie de stele
    Peste lume curgând
    In lacrimi de perle.
    Dansează cu mine, iubito,
    Ca şi cum acesta ar fi
    Ultimul nostru dans
    Sau ultima noastră zi
    Ce ameţitor balans...
    Ce spui? Doar atât ne-a rămas?
    Doar un ceas?
    Dansează iubito, dansează,
    Căci timpul, hain, ne presează!
    Deja, steaua ta,
    Stă gata să cadă
    Uite şi steaua mea
    Se uită să vadă
    Unde-om cădea:
    Este-o livadă...
    Ţine-mă strâns, cât mai strâns!
    Ce faci? N-avem vreme de plâns!
    Mi-aş dori un surâs...
    Ai grijă de frunze!
    Ţine-mă strâns...
    Aproape de buze...

    RăspundețiȘtergere
  4. @Adrian Munteanu, multumesc, ma simt onorata. In luna mai, la aniversarea Clubului XXL, nu uita, ne-am dat intalnire cu poezia ta.

    RăspundețiȘtergere
  5. @george... no comment.. te asteptam printre noi, la Aniversare. Multumesc, ma onoreaza atentia ta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Românul, d-le, e bastard!

    De-atâta iarnă pe la noi
    Am devenit tăcuţi şi goi
    Ne plânge sufletul cu ploi
    Străini suntem acum în doi

    Iubirea este în zadar
    A devenit ceva hilar
    Între noi am pus hotar
    Până-n ziua de salar

    Noaptea- ‘devenit nălucă
    Dormi doar ca să pleci la muncă
    Te-apucă câte-un dor de ducă
    Doar la un an de o duducă

    Ţigara-’devenit un lux
    Că doar trăim în Benelux
    Scumpirile ne vin pe flux
    Şi banii pleacă pe reflux

    Salaru- acum îl iei pe card
    Să faci căldură arzi un gard
    Să te-mprumuţi e un hazard
    Românul, d-le, e bastard!

    O boală dacă intră -n tine
    Mai stai de poţi şi te abţine
    Dar dacă punga nu te ţine
    Eu zic să te aşezi pe vine

    Mâncarea este chimizată
    Toată este importată
    Şi la preţ e indexată
    În euro şi euri calculată

    Te puie dracu ca să mori
    Sau şi mai rău, să te însori
    Îţi iau la bani ăştia pe flori
    Că doar trăieşti de două ori!

    RăspundețiȘtergere
  7. Măi băiete, Dragobete!

    Măi băiete, măi băiete,
    Lasă-le-n colo de fete!
    Parcă-ai fi un Dragobete
    Vrei şi blonde şi brunete
    Şi şprinţare şi cochete
    Şi mai tunse şi cu plete
    Stai cuminte, măi băiete!

    Pune-omăt într-o căldare
    Să-l topeşti numai la soare
    Şi să faci o lăutoare
    Numai pentru-o fată mare
    Busuioc şi sunătoare
    Levănţică şi cicoare
    Tu să-i pui în scăldătoare.

    Şi cum eşti frumos şi falnic
    Ai să dai iama năvalnic
    Printre fete ca un crainic
    Ce te-aşteaptă noaptea tainic
    Cu vin fiert pe plită-n ceainic
    Şi bocesc amar şi jalnic
    Că s-a dus viaţa de lainic!

    Care plânge cel mai tare
    Ia-o-n braţe, dă-i o floare
    Şi pe gură-o sărutare
    Sui-o-n şa pe cal călare
    S-o desfaci la cingătoare
    Şi s-o bagi în scăldătoare
    S-o găteşti de sărbătoare!

    Măi băiete, Dragobete,
    Cât de drag le-ai fost la fete!
    Mulţi poeţi le-au scris sonete
    Că-s frumoase şi discrete
    Minunate dar şirete
    Câte-n ele zac secrete
    Am uitat, ai verighete?

    RăspundețiȘtergere
  8. Într-un cer violet
    Luna dac-aş găsi-o
    Albă ar fi toată
    Pată de-argint pe perdea

    Aş putea s-o pictez
    Şi să-i spun la plecare
    Dragostea mea, ia-o
    E pentru tine

    Poţi şi tu să încerci
    Să iubeşti o culoare
    Pentru-nceput, ochii
    Lasă-i încet, lângă ea

    Iar apoi fără ochi
    Dacă tot ai găsi-o
    Fii fericit, ia-o,
    E pentru tine.

    Şi-ntr-un cer violet
    Luna dac-aş găsi-o
    Albă ar fi toată
    Pată de-argint pe perdea.

    (Versuri Într-un cer violet - Sfinx)

    Cu drag, Miki Marinescu-Colea

    RăspundețiȘtergere
  9. Tarziu, aflu si eu ca Elenei Toma, acum Principessa del Trivalle, ii place mult unul din poemele mele, din volumul "Dreapta dragostea mea Mellactonia" (Ed SemnE, Bucuresti, 2007). O postez aici, azi, 04.01.2014:
    Aveam eu o prinţesă

    În ţara asta toate-s nelumeşti
    iubirile par trepte către moarte -
    aveam eu o iubită-n Bucureşti
    ce mă dorea şi mă voia departe

    M-ademenea cu şoapte şi tăceri
    îngenuncheam şi se umplea de mine
    ne căţăram în vârf de palmier
    strigând la Dumnezeu că ne e bine

    Venea o vrăjitoare pe un nor
    mi-o descânta şi-o preschimba-ntr-o gaie
    din vârf de palmier pleca în zbor
    şi mă lăsa acolo în văpaie

    singurătăţii pradă - doar o zi
    că noaptea iar îmi trimitea ispita
    mă amăgea din nou cu şoapte şi
    îngenuncheam şi-mi inundam iubita

    cu suflet minte trup - dumnezeire
    ce nu se dă oricărui muritor -
    mă strecuram trufaş în a sa fire
    şi ne-nnălţam - dar iar pleca în zbor…

    Prinţesa mea de jad din Bucureşti
    am dus-o şi-n cetatea mea natală
    i-am arvunit vapoare si caleşti
    şi-am decretat în urbe zi de gală

    Am dus-o-n baltă şi tocmit-am peşti
    să-i descreţească fruntea princiară
    i-am scris poeme si i-am spus poveşti
    şi-aşa m-am amăgit o-ntreagă vară

    Că ne tot ridicam până la cer
    şi iar ne dădea roată vrăjitoarea
    ea dispărea eu rămâneam să sper
    că-mpreuna-vom Muntele cu Marea…

    Ehei mi-am zis, voi duce-o-n Ararat
    pe urmele Corabiei lui Noe
    am s-o îmbrac în pietre de agat
    şi am s-o scald în seve de aloe

    Am să-i descânt de draci cu smirnă crudă
    şi-n plete am să-i pun cununi de spini
    voi duce-o-n Capadoccia s-audă
    cum Dumnezeu îi mustră pe creştini …

    Prinţesa mea de jad din Bucureşti
    pe care Dumnezeu mi-a hărăzit-o
    oricât m-alungi şi-oricât m-ademeneşti
    eu mă supun şi te sărut, iubito!

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu am să vă laud cu prea multe cuvinte, ci vă voi spune doar atâta: Splendidele policromii izvorâte din curcubeiele fierbinți ascunse în sufletul ce-l aveți, ar merita să stea în Galeriile de Artă Modernă din fostul Palat Regal de la București. FELICITĂRI !

    Cristian Petru Bălan

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna ziua,
    Si daca vrem sa cumparam, cum procedam?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. LĂSAȚI NUMĂRUL DE TELEFON, ADRESA DVS DE CONTACT, PRIN EMAIL, ȘI REZOLVĂM

      Ștergere
  12. Aş vrea şi eu o lucrare, chiar sunt geniale!

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.