miercuri, 14 ianuarie 2015

Tchaikovsky - Symphony n.6 "Pathétique"

                             

4 comentarii:

  1. Gândul zilei de miercuri 14 ianuarie 2015

    "Chiar dacă se întâlnesc zilnic, dar și din nefericire, chiar dacă trăiesc împreună, oamenii se privesc unii pe alții într-o manieră superficială. Ei se opresc asupra manifestărilor exterioare, asupra aparențelor, iar deseori aparențele nu sunt ceva deosebit. Ei uită că dincolo de aparențe există și un suflet, un spirit, și chiar dacă acest suflet și acest spirit se exprimă rar și slab, ele există. Așadar, de ce să nu fiți mai atenți pentru a le recunoaște manifestările?
    Un înțelept știe că toate ființele umane întâlnite sunt niște fii și fiice ale Domnului, el se oprește asupra acestui gând și abordează pe oricine cu acest gând. Chiar dacă ele nu sunt conștiente, el înfăptuiește asupra lor o lucrare creatoare ce va aduce într-o bună zi niște roade. Și el se simte fericit. Credeți-mă, cea mai bună modalitate de a fi folositori altora este de a le descoperi calitățile, virtuțile, bogățiile lor spirituale și a vă concentra asupra lor: se trezește atunci în ei ceva bun pe care simt nevoia de a-l dezvolta."

    Omraam Mikhaël Aïvanhov

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei, da ! Asa placuta surpriza... multumesc, Anonim. Mi-ai inseninat dimineata. Stiam eu ca printre cititorii nostri sunt fiinte sensibile, iubitoare de muzica simfonica si nu numai. Eu daruiesc ceea ce simt. In sufletul meu sunt rafturi pline de cuvinte nespuse, melodii dragi, balsam pentru clipele de nelinisti determinate de viata.

      Pentru surpriza placuta din aceasta dimineata, draga Anonim iti daruiesc inca o melodie superba, draga mie.... Impart cu tine dragostea mea fata de sunet, culoare, armonie.

      https://www.youtube.com/watch?v=6cLYXlgNIRY

      Ștergere
    2. Pentru zambetul anonim :)

      Invatatori mincinosi:
      Omraam Mikhael Aivanhov (1900 – 1986)

      17 Dec 2011 - Cateva date biografice: nascut in Bulgaria, filozof, pedagog, alchimist, mistic, magician si astrolog. A fost discipol al lui Peter Deunov, fondatorul “Fratiei Albe Universale”. In 1937 se stabileste in Franta, unde dezvolta si preda invatatura despre scoala de spiritualitate numita Fratia Alba Universala infiintata de maestrul lui, Peter Deunov.

      Invatatura Fratiei Albe Universale promoveaza dezvoltarea virtutiilor morale, iubirea si evolutia spirituala individuala, insa este un amestec de ocultism, cabala, hinduism, asadar o invatatura sincretista, imbinand diferite concepte religioase cu elemente pagane, magie si ocultism, o invatatura de tip new-age.

      Conform acesteaia, oricine este capabil de a lua parte la realizarea unei noi perioade a umanitatii, de pace si infratire, prin transformarea personala, spre desavarsire si armonizare cu lumea divina.

      Invatatura lui Aivanhov a atras multi adepti, chiar si printre crestini ortodocsi, acest succes datorandu-se in buna parte si stilului oratoric al lui Omraam, capabil sa atinga coarda sensibila a auditoriului, dar si unicitatii si originalitatii invataturii sale, care pe langa darul de a captiva cititorii si de a insufleti latura emotionala acestora, are un caracter sincretic, care este foarte la moda in ziua de azi, cand totul este superficial si prea putine persoane mai sunt dispuse sa se incadreze in dogma unei religii, preferand ceva nou, in pas cu modernitatea de tip umanist. Insa oricat de atractiva si frumos ambalata, ramane o invatatura eretica, departata de adevar si inselatoare.

      Singura invatatura adevarata este si va ramane cea a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce este Calea, Adevarul si Viata.Ar fi bine daca toti crestinii ar constientiza acest lucru si nu s-ar mai lasa influentati de alte invataturi straine, oricat de atragatoare ar parea acestea.

      Lucrarile sale au prins si la noi in tara, unde destul de multi il admira, citesc si promoveaza. Principala motivatie este lipsa de cultura ortodoxa, din cauza careia influentele pagane ce se regasesc in aceste scrieri nu sunt sesizate. Impresionati pana la lacrimi de cuvintele frumoase din cuvantarile lui Aivanhov, pline de asa-zisa intelepciune si profunzime, cititorii neavizati sunt deseori mult prea usor dispusi sa treaca cu vederea acele pasaje cu care nu sunt de acord (in cazul in care le observa), si nu disting erezia intre multimea de vorbe despre Dumnezeu, ingeri si lumina, caci Aivanhov, ca un adevarat maestru, a stiut cum sa impresioneze si sa convinga. Din acest punct de vedere, ar putea fi comparat cu Osho, care prin vorbele sale aparent intelepte, la fel de fascinante si convingatoare, isi atragea auditoriul precum hartia cu miere mustele.

      Din cuvantarile lui Aivanhov reiese foarte clar disocierea acestuia de crestinism, precum si dispretul fata de crestini, dar si fata de Dumnezeu cel Adevarat (al crestinilor) pe care il neaga. Dealtfel, oricine aduce alta invatatura decat cea a lui Hristos, negand-o sau aducandu-i corecturi, nu face decat sa se inalte pe sine deasupra lui Dumnezeu, si sa strambe adevarul, vadind prin aceasta o lucrare de propavaduire anti-hristica.

      Ștergere
    3. :) good morning for evreybody,capu´ sus ! ...

      https://www.youtube.com/watch?v=lzG1gmOzWxs

      Ștergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.