miercuri, 12 noiembrie 2014

Nichita Stănescu - Vârsta de aur a dragostei


Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.



E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievea văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor
Nichita Stănescu
.............

Nichita, te iubesc ! 
Elena Toma 

2 comentarii:

  1. Balada motanului

    Motan m-aş fi dorit să fiu
    cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
    cu gheare şi musteţe lungi,
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

    La ora când târâş-grăpiş
    zăpada nopţii se adună
    eu, cocoţat pe-acoperiş,
    să urlu a pustiu la lună.

    Şi-atuncea, şapte gospodine
    să dea cu bolovani în mine
    şi să mă-njure surd, de Domnul,
    că le-am stricat, urlând, tot somnul.

    De sus, din vârful săptămânii,
    să le rânjesc urlat, scârbos:
    iubesc doar locul nu stăpânii,
    precum fac câinii pentr-un os.

    Şi iarăşi şapte gospodine
    să dea cu bolovani în mine,
    iar eu să urlu, urlu-ntruna
    atât cât n-o apune luna.

    Motan m-aş fi dorit să fiu
    cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
    cu gheare şi musteţe lungi
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

    Când zorii ziua o deznoadă
    să mă tot duc, să mă tot duc
    şi tinicheaua prinsă-n coadă
    s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

    Jegos şi obosit, apoi,
    cu maţele în liturghie,
    să mă adun, să mă-ncovoi
    prin albiturile-n frânghie.

    Ca-n faţa unui şobolan
    spinarea să mi-o fac colan
    să scuip, să scuip şi-n urmă iar
    hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

    Pisicile de prin vecini
    să le gonesc pe la pricini,
    să-mi fete fiecare-un pui
    c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

    Iar când o fi uitat să mor
    la cârciuma din mahala
    sorbită-n calea pumnilor
    posircă acră viu să stea.

    "Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
    hai, pune-mi-te iar pe danţ...
    te uită... zace colo-n şanţ
    motanul mort, motanul mort..."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie completat. :)
      "Balada motanului" a fost scrisă de Nichita Stănescu la data de 11 august 1955

      Ștergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.