sâmbătă, 30 august 2014

Tot ce trebuie să ştiţi despre consumul de ardeii copţi

 
Cui nu-i plac ardeii copți? Ardeiul gras, ardeiul capia, ardeiul iute şi  gogoşarul, reprezintă unele dintre cele mai sănătoase legume de care dispunem în luna septembrie. Aceștia conțin vitamine, antioxidanţi şi minerale, precum și nutrienţi extrem de benefici în buna funcţionare organismului.

vineri, 15 august 2014

joi, 14 august 2014

Cancerul este produs de un parazit ! Află în ce condiții dobândești boala!

Această extraordinară afirmație îi aparține unui veteran al produselor de sănătate din România, și ne referim aici la inginer chimist Ștefan Manea. El se alătură cercetătorilor care susțin că această boală, cea mai temută la acest moment si în cea mai mare creștere, are cauze până acum complet ignorate!

Busuiocul, elixirul tinereţii. Tot ce trebuie să știi despre această plantă-miracol!


Busuiocul (Ocimum basilicum) este originar din India, fiind o plantă „de suflet“. Se spune despre această plantă că aduce noroc, dar şi sănătate. Busuiocul era considerat sacru la greci, iar femeile nu aveau voie să-l culeagă. Busuiocul adăugat mâncărurilor dă acestora un gust natural, mentolat, şi esta recomandat să fie folosit în starea sa brută.

Îți place salata de vinete? Iată ce nu știai despre ea


Vinetele fac parte din categoria legumelor despre care nutritionistii sustin ca previn aparitia unor grave probleme de sanatate, cum ar fi bolile hepatice, cancerul, anemia, osteoporoza, afectiunile cardiace sau degenerative, precum maladia Alzheimer.

marți, 12 august 2014

Sentimentele și gândurile modifică ADN- ul iar acesta influențează mediul înconjurător

Până nu demult oamenii de știință au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior și că cel mai puternic emițător este creierul, cu impulsurile sale electromagnetice. Trupul nostru dispune de un emițător mult mai puternic, inima, care generează un câmp electri mult mai mare.

luni, 4 august 2014

ISTORIA INTERZISĂ: Faraonii voiau să se înalţe la cer din Dacia

Herodot atunci când vorbeşte despre egipteni ne spune „ egiptenii se mândresc cu faptul că sunt cei mai vechi oameni din lume”. Ori, singurii oameni cărora textele antice, fie ele greceşti, romane sau de altă natură le atribuiau titlul de divini erau pelasgii iar patria originară a acestora era la Dunărea de Jos. Egiptenii „credeau că erau, o naţiune divină şi că îi conduceau regi care ei înşişi erau zei întruchipaţi; primii lor regi, afirmau ei, fuseseră zei propriu zişi, care nu dispreţuiau viaţa pe Pământ, cu bucuriile şi necazurile ei, alături de oameni”.