duminică, 1 aprilie 2018

Poveste de Florii


Om serios, plecai la piață, ieri, să-mi achit datoria la nea O„Hneață, piețarul, dar nu înainte de a-l suna și întreba pe unde-și puse taraba, ca să-l găsesc la fix :) . Aveam să-i plătesc 20 de lei, pentru 20 de ouă, date pe datorie, după caz :) Îmbrăcată cu aceeași vestimentație, care-mi aduse o pâine, pomană, gândeam că,
văzându-mă lumea ponosită, abia trăgând după mine căruciorul negru cu buline albe, pentru niscai cumpărături, sprijinită în baston, te pomini, gândeam, că s-o mai găsi careva, în ajunul Floriilor, să-mi dea pomană și altele, că pâine primii. :)
Cum ajunsei lângă nea Oneață, zis O”Hneață, din simpatie, mă achitai și dădui să plec, urând toate cele bune omului, familiei. Păream tot cam cocoșată, povara gândurilor e greu de dus :)
- Viață grea, domniță, zise nea Oneață.
- Păi, d-asta și trag după mine căruciorul ăsta. Să pot duce viața mai ușor :)
-H”aoleu, bre ! Milostiv, creștinul ăla cu pâinea. V-o dădu pomană, o fi fost pentru sufletul cuiva.
- D”aia nici n-am refuzat, am gândit același lucru. Nu cred că inspir mila trecătorilor, să ajung să primesc pomană, doar pentru că par jalnică. :) După ani de suferințe, lipsuri de tot felul, plus bătrânețea, na, toate te copleșesc. Să am o meclă într-atât de tristă încât inspir milă ? :)
- Eeeee, nu vă recunoaște nimeni, așa cotoșmănită. Dacă ar fi știut cine sunteți, cum vă cunosc eu, nu cred că ar fi îndrăznit să vă dea pâinea, pomană.
- Dar de ce, bre, să nu-mi dea pâinea, dacă omul împărțea și el pentru vreun suflet pierdut ? La colțul pieții găsii clienții mei care, cum mă văd, întind mâna și, până nu scot leul, nu mă lasă să trec. Împărții și eu, la rându-mi, pâinea. Oprii un colț pentru mine, și le oferii câte o bucată, plus câte un leu, ieri, avui noroc, bre, mă ușurară de ultimii trei lei rămași în buzunar. Păi nu ?
- Hai, să fie primit și din partea mea, zice nea Oneață, îndesând în cărucior două legături de leurdă, una, mare, de ștevie, o salată verde, ”să fie primit”, după spusele lui.
- Asta ce e, bre ? Pomană, cadou, sau ce ? întrebai,  râzând în hohote.
- Să fie pe masa dvs., din partea mea, pentru cea mai cea clientă, avea-r-am parte de matale.
- Ai grijă de cărucior, vin imediat, spun, depărtându-mă.
Sprijinită în baston, pâș, pâș, intrai vis-à-vis într-un boutique. Aveam bani, nene. Oferii unor vecine câteva cărți scrise de mine și ele, amabile, simțind respect pentru creația artistică, mă copleșiră cu o sumă modică, așa, ca între vecini :) Cumpărai un gel de ras și o trusă pentru aparatul de ras. Revenind lângă nea Oneață, îi oferii, la rându-mi, darul meu, pentru colaborarea noastră de peste ani. Ne-am și îmbrățișat, luându-ne rămas bun.
Dar, din dar, se face Rai, vorba vorbei :) Sărbători fericite, spun, tuturor prietenilor. Doamne ajută.

Elena Toma 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.