miercuri, 28 martie 2018

Marin IFRIM : Există politică și în junglă !

Am doar două mâini. Niciuna politică. Nu există dreaptă fără stângă și invers. Sunt un om clădit după regulile trupurilor încolțite-n femei cărătoare de viață. Normal fizic, complicat metafizic. Grea sarcină, ca mamă, să duci în lichidul amniotic vreun cine știe ce bulgăre nuclear. Cu mâna stângă, apolitică, îmi duc mâna la inimă. La drapelul grupei mele sangvine. Patria mea e sângele meu.
 Cu mâna dreaptă îndoi săbii de plastilină, solidific regi de turtă dulce, prințese de beton vătuit. Sunt între mâinile mele, apolitic, analfabet în treburi de stat împotriva mulțimii, aceste puncte și virgule din/spre retina evereștilor eviscerați tocmai în toiul gloriei lor subordonate efemerului. Mă uit la mine, precum o maimuță academică în oglinda apei. Evrika! Sunt (și) eu! Mă uit și la celelalte maimuțe din jurul oglinzii ascunse sub blănuri milenare. Aceiași păroși cu nerușinare adamică în susurul purecilor politici. Există politică și în junglă, iar jungla e bine mersi cu fundul pe toate fotoliile șefilor de state-trib, mai mari sau mai mici. Ne-am întors acasă, în viața din peșteri electronice, în sânul extirpat al naturii. Să ne trăiască netrăirile, să aplaudăm șoriciul președinților de cocini, să le rânim rugina de sub limbile lor mereu erecte peste cuvinte infecte. Avem motive. De stânga, de dreapta, de mijloc, împărătești, regale, tribale, excentrice, extremiste, anarhice. Stânga politică e o frecție a dreptei zgubilitice, dreapta zgubilitică e o erecție mortală a cerșetorului miliardar cu voie de la o stângă bancomată. Suntem duși cu vorba și cu talanții, cu muci în gât de propovăduitori ai nației. ”Nu există să existe cetățeni cu fețe triste”, vorba poetului cu dotă în dotare de la dotați. Nu am nimic cu nimeni. Scriu ca și cum aș învăța de unde mi se întorc cuvintele înapoi, la mama lor politică, la stânga și la dreapta acestui joc ticălos de la natură. Scriu. Nu sunt un țambalagiu literar, nu-mi plac sunetele bătute în urechi de protocol electoral. Flămânzesc de dorul țării mele ideale, cea care mi s-a băgat pe gât în școli inutile, imune la restul planetei. Țara ideală, zidită cu mâna dreaptă, tencuită cu mâna stângă și demolată ambidextral, cu voie de la nevoiții patriei, purtătorii de card social, asistați de stânga, asigurați de dreapta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.