luni, 26 martie 2018

Gheorghe POSTELNICU: Curentul Marin și lumea teatrului

Cu „Astă seară la Teatrul George Ciprian” Marin Ifrim se află la a patra carte despre nobila instituţie, după monografia „Incursiuni în viaţa unui actor. George Mihalache – Buzău” (2001), „Cartea teatrului” – evocări (2016), „Din/spre teatrul George Ciprian” – memorialistică (2017). De data aceasta, cunoscutul scriitor şi publicist buzoian onorează un lung interviu conceput de istoricul literar Ion Aldeniu, în 9 episoade, totalizând 61 de întrebări. M. Ifrim, pentru scurtă vreme (5 ani), „tehnician cu veleităţi culturale” al teatrului buzoian, a fost fascinat de personalitatea regizorilor şi actorilor care au evoluat aici.
Unda de frenezie debordează când e vorba de Paul Ioachim, născut la Buzău în 1930 (m 2002). Mai „prozaic”, Ion Aldeniu i-a receptat „profesional şi oarecum funcţionăreşte”. Cu sufletul aflat încă în culise, M. Ifrim recunoaşte că nu ar mai face faţă din punct de vedere fizic, unei munci tehnice sau artistice în domeniu, dar, ca un omagiu, va scrie o carte dedicată tuturor angajaţilor Teatrului „G.  Ciprian”, cărora le e dator pentru că i-au luminat mintea, pentru că atunci a învăţat să scrie mai orchestrat, pentru că „Teatrul nu este o iluzie şi nici o chestiune de cultură generală, e ceva regesc, divin”. Încântaţi şi de astă-dată de verbul marin, selectăm cu plăcere câteva din aforismele sale pe tema teatrului: „Spectatorii sunt ca nişte locomotive care duc cultura mai departe, precum trenurile de marfă”, „Fiecare om e actor chiar şi numai pentru faptul că îşi joacă propria sa viaţă”, „Toţi suntem actori de zi cu zi, iar actorii profesionişti sunt profesorii noştri de sentimente educate”, „Mi-ar fi plăcut ca, la Buzău, să existe o academie de teatru”, „Buzăul are nevoie de statui. Să începem cu George Ciprian şi Paul Ioachim, deoarece actorii au dreptul şi la un rol de piatră, fiind nişte simboluri mai puternice decât mintea naturii”, „Sunt convins că teatrul buzoian odată înfiinţat, nu va dispărea niciodată. Nimeni nu ar avea curajul să desfiinţeze aşa ceva, s-ar acoperi de blestemele ancestrale ale acestei arte incomparabile cu oricare altă preocupare spirituală performantă”, „Ce face arta din om! Ii dă fiori, viziuni, confuzii clare şi certitudini opace!”, „Toată viaţa mea de până acum am visat să trăiesc realitatea”, „Marii actori se trag unii pe alţii, unii după alţii. Ei sunt o formă culturală vitală a naţiei.”, „Teatrul ne face să supravieţuim fără umilinţe autentice, fiecare piesă de teatru e o şansă de a rata personaje culpabile şi a păstra în viaţă modele umane”. Sunt amintiţi cei care ţineau în viaţă Teatrul Popular, administratori şi actori amatori: Mihai Adamescu, Ovidiu Petrescu, Sandu Bogdan, Viorel Pietrăreanu, Al. Vrapciu.
            Paradoxal cum îl ştim, ca om şi ca poet, Marin Ifrim nu se dezminte nici în acest „interviu maratonistic”: strălucitele sale jocuri verbale se intersectează cu fantasme ale vidului uman existente nu atât în lumea teatrului, cât în instituţiile înrudite. Ion Aldeniu nu e mai prejos. Întrebările unui interviu pot dezlega sau încuia limba interlocutorului. Domnia sa se plasează la cel mai înalt nivel gazetăresc.
Gheorghe Postelnicu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.