sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Marian Ilie: La Mulţi Ani, Adriano Celentano

Astazi 6 ianuarie 2018 Adriano Celentano împlineşte 80 de ani. Mă socot un alintat al sorţii, să salut atingerea acestei onorabile vârste de către unul din oamenii importanţi ai Planetei care mi-au marcat viaţa împodobind-o cu Frumos. Am deschis ochii în lume pe când el, “băiatul din strada Gluck” (strada din Milano unde s-a născut) ce abandonase şcoala spre a se dedica meseriei de ceasornicar, luat de valul venit de peste Ocean al rock’n’roll -ului s-a pus pe cântat.
N-a copiat stilul american ci l-a adaptat la tradiţia muzicală şi spiritul mediteranean, dând textului importanţa cuvenită, astfel încât odată urcat pe podium n-a mai coborât de acolo. Şi-a deschis propria sa casă de discuri - vestitul “Clan Celentano” - de unde s-a promovat pe sine, a lansat alţi tineri interpreţi italieni (Don Backy, Peppino di Capri, Toto Cutugno, Eros Ramazzotti ş.a) sau a readus în atenţia publicului talente precum Mina, Nada, Paul Anka, Cesaria Evora, Gianni Morandi ş.a. împreună cu care a realizat duete remarcabile, devenind la ora actuală cel mai vândut cantautor italian, cu peste 70 de albume, dar şi actor şi regizor de cinema, cu peste 30 de filme la activ, realizator de emisiuni TV  şi important militant pentru  pace, drepturile omului şi ale animalelelor, în ultimă instanţă un patriot măcinat de grija viitorului Umanităţii.
Cântă în italiana şi engleză, dansează pe scenă, iar mai ales în anii din urmă işi pigmentează concertele cu discursuri fulminante pe tema viitorului ţării sale şi al Lumii. Adriano Celentano n-a făcut deci greşeala ciobanului  Serafino  (La storia del pastore Serafino) să-şi risipească banii după ce s-a îmbogăţit; el s-a adaptat în permanenţă la nou, fără să-şi părăsească stilul, rămânând acelaşi “băiat din strada Gluck” (Il ragazzo della via Gluck) ce nu şi-a uitat şi-şi respectă originile. Nu trebuie să ne mire faptul că publicul ce-l aclamă în concerte, în cel de-al şaptelea deceniu al său de viaţă, este constituit în mare parte din tineri. Piesele sale au întotdeauna un mesaj cald, adecvat temperamentului şi aspiraţiilor majorităţii italienilor - şi nu numai, de vreme ce, iată, eu - un român - scriu elogios despre el.
L-am simpatizat încă din adolescenţă, simţind că salutul său din piesa Ciao, ragazzi îmi era adresat şi mie, că inclusiv aici, în România, rândunelele duc în zborul lor către mare tristeţile însinguraţilor (Canzone), că şi pe mine mă deranja agresiunea împotriva naturii a celor ce “continuă să construiască şi nu lasă iarba“ păşunilor pentru rostul ei (La storia del pastore Serafino). Sunt un om, cum să nu mă afecteze situaţiile când “trenul dorinţelor şi al gândurilor merge în sens contrar” (Azzuro), sau când banul prevalează în raport cu sentimentele (La storia di un amore)… Ca să nu mai spun de Celentano ca militant perntru pace, aşa cum l-am cunoscut din piesa Yuppi du, în care prefigura “un cimitir/ în care toate armele cu care se duc războaie să fie îngropate adânc/ iar din ceruri să coboare o mare sărbătoare/ în care să se unească toate naţiunile lumii”.
A nu se înţelege că Adriano Celentano ar fi adept al globalizării. Celentano este un nationalist în adevăratul sens al cuvântului, un mare patriot, care îşi declară deschis antipatia faţă de clasa politică şi vrea schimbare - în Italia şi în lume. În ultimii ani textele pieselor sale şi mai ales discursurile cu care işi pigmenteaza concertele sunt de-a dreptul “incorecte politic” - fapt ce îi sporeşte aderenţa la public, dar şi simpatia în rândurile Elitei italiene, în sensul clasic al cuvântului, respectiv mediul intelectualilor şi bogătaşilor meritorii. Aşa se explica şi fastuozitatea concertelor sale, între care merită să ne oprim un pic la San Remo 2012, încheiat apoteotic cu piesa “Mă gâdesc la tine şi se schimbă lumea” (Ti penso e cambia il mondo), interpretat în duet cu Gianni Morandi, cu o orchestraţie magnifică şi “acoperirea” asigurată excelent de cele doar trei backing vocals. Mie piesa asta mi s-a strecurat în suflet şi nu mai iese de acolo, aşa ca nu am cum să-l contrazic pe discipolul lui Celentano, Don Backy, când afirmă: “Englezii, francezii, normanzii ne-au dat câte cava/dar, pletoşi ai Italiei, muzica la noi s-a născut!" (Don Backy – Serenata). Marele artist care e Adriano Celentano este însuşi simbolul muzicii născute şi perpetuate peste secole în Italia. Locuind pe acelaşi palier zodiacal şi iubindu-l nespus, revăd cu mare plăcere odată pe an, de ziua lui, concertul lui Adriano Celentano de pe Arena di Verona din 2012, ca sinteză a întregii cariere artistice  a acestui monstru sacru al Frumosului.
La Multi Ani, Adriano Celentano”! Ti amo, anche se - come dicevi negli anni ‘60 - Non esiste l’amor !

PS1. Piesa Ti penso e cambia il mondo (San Remo/2012): https://www.dailymotion.com/video/x2ic7wd

PS2. Concertul magistral de pe Arena di Verona (2014) dedicat “schimbarii” si “readucerii Italiei la ceea ce era odata”: https://www.youtube.com/watch?v=rjUOCgqR5S4&list=RDrjUOCgqR5S4&t=5279

 PS3. Sper să gasesc timp să traduc şi discursul din timpul concertului, dedicat schimbării...

7 comentarii:

  1. Am văzut ieri emisiunea dedicată lui Adrino Celentano, cred că pe RAI Uno, urmăresc tot mai rarele apariții ale maestrului, dar vreau să completez cu o informație: A spus chiar el că nu a știut și nu știe engleză, pentru piesa „prisencolinensinainciusol” spune că a învățat cum se pronunță fonetic (zic eu aproximativ și nu greșesc) cuvintele din piesa aflată la adresa https://www.youtube.com/watch?v=nHvw-DjcQLE
    Evident, nu uităm filmele grozave in care a jucat.
    La Mulți Ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. E posibil si plauzibil ca Adriano Celentano sa nu stie engleza, dar cu siguranta "simtul fonetic" al acelei limbi i s-a dezvoltat inca din tinerete, fiind un mare fan al lui Elvis Priesley, ale carui melodii probabil ca le canta "dupa ureche", cum faceam si noi. La mine, la Braila, de exemplu, formatiile cantau la nebunie "turi-furi aururi", fara ca sa stie ca era vorba de "Tutti frutti en route".

    RăspundețiȘtergere
  3. avem atatia artisti (inclusiv elena toma),dar noi omagiem pe italianul celentano,totusi e bine ca nu s-a scris de ´´las fierbinti´´

    dar de minulescu de ce nu s-a scris , a fost ziua lui pe 7 ianuarie,ori el nu a fost dat... pe RAI 1,ori n-a baut apa din Dunare la Braila?!

    RăspundețiȘtergere
  4. Fiecare cu preferintele sale, mai ales intr-ale artelor, prietene! Nu te impiedica nimeni sa-ifi trimis Elenei Toma niste ganduri frumos randuite despre Minulescu, sunt convins ca ti le-ar fi postat pe blog. Cat despre anvergura celor doi pusi de dumneata in balanta, ma abtin...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu ca femeie nu va iert, puteati sa scrieti de ana aslan, s-a nascut dupa revelion, nu mai exista patriotism, mancam rosii de la turci si scriem de celentano si ne mai plangem ca ne-au ocupat multinationalele

      Ștergere
    2. Pai, doamna draga, daca asezi muzica acolo unde asezi rosiile comiti o mare greseala. Rosiile se pun in ladite sau cosuri de nuiele, muzica se pune in cosul piptului, tocmai colo unde ni se cuibareste bucuria de a exista, cu sau fara consum de rosii. Mai citeste odata textul si concluzioneaza ca Celentano este cu noi - impotriva transnationalelor si clasei politice ce le slujeste. Presupun ca acum esti gata sa ma taxezi si pentru cacofonia "...ce ce le..." . Nu te osteni, mi-o asum.

      Ștergere
    3. rosiile ca si muzica e vitale,au vitamine,respectiv sufletamine (na,cred ca am inventat un cuvant,deci dialogul nostru a fost celentanissimo,a imbogatit vocabulerul)

      Ștergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.