vineri, 4 august 2017

Marian Ilie: Statele se pot dezintegra, conştiinţele dăinuiesc

Îi mulţumesc trimiţătorului acestui mesaj, Marin Ifrim, ce m-a făcut să mai vărs o lacrimă cât roua unei dimineţi pentru marele Om care a fost Profesorul Mihai Maxim. S-au scurs mai bine de trei ani de la plecarea acestuia dintre noi în celălat segment al Călătoriei, semnalată încă de pe atunci de merituosul său discipol Prof. Dr. Dan Prodan şi, iată, botoşenenii îi păstrează vie memoria.
La fel şi eu, excrescenţă brăileană a spaţiului mioritic râmnicean ("sărat"), care - fără ca Mihai Maxim sa o fi ştiut-o - îi datorez mult pentru ceea ce sunt acum.


Preda la secţia de limbi clasice şi prezida comisia de notare a lucrărilor de licenţă inclusiv pentru studenţii de la secţia de limba şi literatura turcă. Eu îmi alesesem o temă de lingvistică, despre interjecţii şi onomatopee şi statutul lor în limba turcă. Am tratat tema într-o manieră structuralistă (făcusem structuralism cu prof. Mîrza), manieră ce mi-a permis emiterea unor idei ce multora le puteau părea năstruşnice. Aşa a şi fost, când mi-a venit rândul să prezint lucrarea. Nici n-am avut mare lucru de făcut, pentru că de la bun început s-a încins o discutie aprigă între membrii comisiei, Profesorul Maxim preluând de fapt rolul meu şi lămurindu-i pe ceilalţi asupra "năstruşniciilor" emise de mine în lucrare - scrisă de mână, nici măcar dactilografiată şi legată, cum se obişnuia. În final lucrarea mi-a fost notată cu 10. Cred că şi acum este de actualitate şi tot sper sa găsesc timp să o trec pe calculator şi să o fac să circule.
Pentru mine a fost şi o serioasă lecţie de viaţă - în sensul de a avea curajul să ieşi din rând, să ai opinie separată, să ţi-o  afirmi, dar neapărat să ai şi argumente. În faţa argumentelor solide cineva tot se va lăsa înduplecat. Mai ales în condiţiile lumii de azi, când tendinţa este de uniformizare prin depersonalizarea individului şi transfomarea lui într-un simplu robot capabil să-şi execute fără crâcnire programul său - şi doar atât - este mare nevoie de spirite alese precum Mihai Maxim. Statul de tip globalist descurajează astfel de spirite umane, dar viaţa merge înainte. Statele se unesc, se dezvoltă, se divizează, se pot dezintegra; conştiinţele dăinuiesc, prin tot ce lasă în urma lor! Iar Mihai Maxim a lăsat în urmă o operă vastă, mustind de erudiţie. 
Însuşi cuibul zborului meu în lume, urbea Brăilei, îi datorează mult, prin faptul că Mihai Maxim s-a aplecat în mod special asupra istoriei sale - care nu se suprapune complet peste istoria ţării, dată fiind poziţia cetăţii Brăila de avanpost al Imperiului Otoman peste Dunăre (raia) din 1554 pâna după războiul ruso-turc din 1828-1829.
Mai vărs dară o lacrimă şi mă rog lui Dumnezeu să ocrotească sufletul lui Mihai Maxim ca pe una din piesele de rezonanţă magnifică din nemărginita Sa Lucrare. Lecturaţi textul in memoriam al profesorului Prodan şi îmi veţi împărtăşi sentimentele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.