marți, 4 iunie 2013

Dan Ioaniţescu - CREIERUL CRISTIC

Cunoaşterea este doar aceea pe care ţi-o dezvăluie inima ta. Pe parcursul a cinci ani, un grup de 17 cercetători şi profesori neurocardiologi, psihocardiologi şi cerebrocardiologi de la diverse institute de cercetări şi universităţi internaţionale, împreună cu clarvăzători cuantici de renume mondial, reuniţi în cadrul Institutului de Cerebrocardiologie din Lhasa au întreprins un studiu amplu pe 400 de voluntari selecţionaţi dintre călugări budişti tibetani, călugări ortodocşi isihaşti şi spiritualişti şi ezoterişti specializaţi în tehnica gândirii cu inima.
Creierul inimii
Ei au pornit acest studiu de descoperirea epocală a doctorului neurocardiolog J. Andrew Armour de la Institutul HeartMath (Boulder Creek, California) care, în 1991 a ajuns la concluzia că inima are un sistem nervos propriu şi conţine neurotransmiţători, o reţea de 40.000 de neuroni şi anumite tipuri de proteine asemănătoare celor existente în creierul conştient. Vezi şi http://www.heartmath.org/research/research-science-of-the-heart.html şi http://dan-ioanitescu.blogspot.ro/2013/06/creierul-inimii.html
El a denumit acest sistem nervos pe bună dreptate creierul inimii, deşi marea majoritate a oamenilor de ştiinţă din lumea medicală nu au fost de acord cu această denumire, întrucât, dacă creierul omului care are 1300-1400 de grame şi 86 de miliarde (86.000.000.000) de neuroni iar creierul unui şobolan care are doar 2 grame şi deţine nici mai mult nici mai puţin de o sută de milioane (100.000.000) de neuroni, cum ar putea ca un conglomerat ganglionar de 40.000 de neuroni să fie numit creier şi să mai aibă şi capacitatea de a fi sediul conştiinţei aşa cum susţineau spiritualiştii, budiştii şi isihaştii? Ba încă omul, pe baza proceselor cognitive aferente creierului inimii să mai aibă şi acces la Conştiinţa Universală (sau la Duhul Sfânt - parte a Sfintei Treimi -, în accepţiunea isihaştilor) şi să se mai şi unifice cu ea (El)...!?

Faptul că, mulţi ani mai târziu a fost posibil ca dr. Suzana Herculano-Houzel, o cercetătoare braziliană să numere 86 de miliarde de neuroni, spulberând astfel paradigma celor 100 de miliarde de neuroni cum se credea până atunci că ar deţine creierul uman, adică cu mai puţin de 14 miliarde decât se credea, vezi: http://www.scientia.ro/blogul-scientiaro/3162-cai-neuroni-are-creierul-uman.html; i-a determinat pe cercetologi să verifice numărul 40.000 de neuroni avansat de neurocardiologul J. Andrew Armour, pe care i-ar conţine creierul inimii. Iar această verificare a avut loc deoarece la data estimării numărului de neuroni ai inimii, metoda după care ei puteau fi estimaţi în mod corect încă nu apăruse. Nu mică le-a fost mirarea cerebrocardiologilor atunci au constatat că sunt exact 40.000 de neuroni, niciunul mai puţin, şi că denumirea de “creierul inimii” nu este câtuşi de puţin o metaforă aşa cum o percepeau scepticii, ci, este purul adevăr.

Creierul cuantic, budic sau cristic?
Şi iată de ce: utilizând electronoholografia, o nanotehnică de ultimă generaţie, derivată din electronografie - tehnică ceva mai veche bazată la rândul ei pe efectul Kirlian, vezi http://www.medicina-alternativa.ro/index.php?p=electronografia - cercetătorii au pus în evidenţă un creier compus din trei emisfere, localizat în dreptul inimii şi situat în corpul budic. Creierul holografic astfel detectat, de o mărime neaşteptată, format din ganglioni cuantici trece cu mult peste limitele corpului budic, înglobându-l practic pe acesta şi nu poate fi văzut cu ochii fizici. Cercetologii au oscilat între a-l denumi creier cuantic aşa cum s-au pronunţat deîndată fizicienii cuantici, cerebrocardiologii, neorocardiologii şi psihofiziologii, creier budic, cum au solicitat călugării budişti tibetani şi spiritualiştii atei, şi creier cristic, cum au dorit să-l denumească călugării isihaşti şi spiritualiştii mistici. Până la urmă însă, în literatura de specialitate s-a impus termenul termenul ştiinţific de creier cuantic, chiar dacă în spiritualitate îl întâlnim frecvent şi cu denumirea de creier cristic.

Cercetătorii cerebrocardiaci au mai constatat un lucru surprinzător şi anume acela că cele două tipuri de cuante, respectiv cardionii şi psihonii (vezi http://buriculpamantului.blogspot.ro/2012/12/particula-lui-satan.html) pe baza cărora funcţionează creierul intracranian precum şi cel al inimii, identificat de neurocardiologul J. Andrew Armour, vibrând din momentul naşterii individului la unison au generat în creierul cuantic un nou tip de cuante, şi anume cardiopsihonii, un “hibrid” cuantic specific numai omului.

Cardiopsihonii
Potrivit BBC-Medical, descoperirea noilor cuante, a fost certificată după lungi dezbateri şi de către alţi fizicienii subatomici cuantici de renume internaţional. Cardiopsihonii, au confirmat ei, constituie “materia primă” din care este plămădită la rândul ei conştiinţa. Clarvăzătorii cuantici, împărţiţi în trei echipe şi utilizând tehnica numărării fractalice din mie în mie, au reuşit să numere în cele trei emisfere ale creierului nu mai puţin de 174 de miliarde de cardiopsihoni (aproape dublu faţă de numărul de neuroni ai creierului intracranian).

Cercetătorii cerebrocardiologi împreună cu fizicienii cuantici au descoperit că aceste particule subatomice numite cardiopsihoni vibrează doar pe două tipuri de lungimi de undă, şi anume:

- a) pe propria lor lungime de undă, acordată ritmului bătăilor inimii şi frecvenţei Shumann, generând un câmp de iubire cerebro-cardiac identificat în primă analiză cu câmpul enisic şi mai apoi cu conştiinţa individuală, câmp circumsferic ale cărui unde se întind de la 4 m până la 400 de km. Peste această lungime de undă a câmpului, conştiinţa individuală se “ajută” de Conştiinţa Universală. Măsurate în unde Hertziene s-a constat că cele două creiere ale omului, creierul intracranian şi creierul cuantic rezonează permanent, ele generând binecunoscutele stări de conştiinţă modificată Alpha, Theta şi Delta, care variază de la 2 Hz (Delta) până la 30 de Hz (Alpha). În aceste stări de conştiinţă modificată apar şi se manifestă pregnant cea mai mare parte a capacităţilor aşa zis paranormale.

- b) pe lungimea de undă a câmpului de iubire cosmic, specific Conştiinţei Universale, după cum îi spun budiştii şi spiritualiştii atei, sau altfel spus a Duhului Sfânt, după cum o mai numesc isihaştii şi spiritualiştii religioşi. Pe principiul rezonanţei, pe aceeaşi lungime de undă a câmpului de iubire cosmic la care se accede din creierul intracranian din starea de conştiinţă modificată Gamma (cuprinsă după cum se ştie între 30 de Hz la 100 de Hz) apar şi se manifesă capacităţile paranormale de excepţie şi stările de conştiinţă extinsă. Ele conduc într-un final la dizolvarea conştiinţei individuale în Conştiinţa Universală, după părerea budiştilor tibetani, sau la îndumnezeire, după părerea isihaştilor.

Pentru mai multe informaţii accesaţi şi
http://www.scientia.ro/biologie/37-cum-functioneaza-corpul-omenesc/3789-introducere-in-neurostiinta.html
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Incredibil/121022/Creierul-uman-Lucruri-ascunse-la-o-sinapsa-distanta-de-noi.htmlhttp://dan-ioanitescu.blogspot.ro/2013/06/creierul-inimii.html



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

NOTĂ: NOTĂ: Blogul nu acceptă comentariile ANONIME, NU răspunde pentru opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului comentariului.