joi, 22 martie 2012

Prof. Dr. Dan Manu - Director IML - Argeş : " Cu alese sentimente de preţuire "

       Şi cum mă uitam eu la Dr. G, renumit medic legist, prezentă în episoade fără număr la Discovery Tv, etc., mă întrebam, ce aş simţi, ce sentimente m-ar încerca, dacă vreo împrejurare mi-ar scoate în cale asemenea personalitate. Pentru mine, aceşti oameni sunt adevăraţi titani. Mă-nfioară tăria, caracterul puternic, profesionalismul de care dau dovadă în activitatea lor deloc uşoară. Se spune că e bine să ai grijă ce îţi doreşti, s-ar putea să se-ntâmple :) Şi cum, uneori, am gânduri cam îndrăzneţe, şi recunosc, iată-mă, chiar în pragul acestei primăveri, ajunsă în faţa medicului legist, Prof.Dr. Dan Manu, Director Secţia...
Medicină Legală Piteşti. 
În vremea când eram reporter de investigaţii pentru emisiunea tv " Oameni care ajută oameni ", dl Dan Manu, prea ocupat, nu mi-a putut acorda interviul solicitat. Fascinată de personalitatea spiritelor care privesc prin tine, în anumite împrejurări, vai, ferească-mă sfinţii, nu-mi doresc să ajung prea curând în asemenea situaţie, :) iată-mă, de data aceasta,  în biroul distinsului domn Dan Manu. La ceas de-amiază, răsfoind amintiri, în aburii cafeluţei de primăvară a lui 2012. Emoţionată, îl priveam, în timp ce întrebările încolţeau în mintea mea, răvăşită de complexitatea entităţii aleasă de Dumnezeu pentru a aduce în lumină adevărul, cauza decesului semenilor şi nu numai. 
Spiritul meu ludic se întreba, în nebunia-i caracteristică, ce sentimente îl încearcă pe OMUL Dan Manu, atunci când cotrobăie printre organele "pacienţilor decedaţi ", care ar fi dimensiunile existenţei, în opinia sa ? Nu a părut surprins de întrebările mele. A răspuns, pragmatic, dezvoltând teorii proprii uimindu-mă, aşa cum îmi place mie... până la căderea în extaz. :) Lamentându-mă că, în cazul în care voi ajunge şi eu pe " masa de lucru " a domniei sale, nu va avea cine-mi săpa "groapa veşniciei ", că de săpători de gropi în care se-aşteaptă să cad, slavă Domnului, am parte, zilnic, dl Dan Manu m-a asigurat: " Moartă, sau vie, dacă ajungeţi pe mâinile mele, adevărul problemei de sănătate sau al decesului dvs. va fi asigurat. Voi avea grijă să nu vă lipsească nimic, din cele necesare, în asemenea cazuri. " :)
 Am frisoane, în aceste momente, de aceea cam eludez termenii de specialitate :)  Dar ştiu că cititorii blogului meu sunt " destupaţi şi cu memeacă brici ", ca s-o spun p'a dreaptă, şi vor înţelege cam ce doresc să spun eu :) Cert este că, înainte de a ne despărţi, nu mai aveam teamă de TITANI, abia piticii creându-mi probleme, râsu ' plânsu '. "Opera", cum îmi place mie să-i spun colegului Vali, operatorul care a filmat interviul, m-a felicitat. Cică i-a plăcut.  Am aflat lucruri interesante, gânduri publicate în cartea "Responsabilitatea Medicală şi Eutanasierea " apărută la editura TIPARG, sub semnătura dlui Dan Manu. 

La despărţire, jubilam...  fericită că, la dispariţia mea, va avea cine-mi face dreptate: dl Dan Manu, Director Secţia Medicină Legală - Piteşti. Vă mulţumesc, distinse domnule Dan Manu. Trăiesc cu speranţa că nu v-am văzut pentru ultima oară, chiar în ziua de 8 Martie, 2012, când aţi avut amabilitatea să-mi acordaţi interviul solicitat. Pe lângă plăcerea de a pătrunde în tainele profesiei dvs., am avut şi altă mare bucurie. " Radio Club XXL România " , postul de radio primit în dar, cu ocazia Zilei Femeii, a emis prima dată. La ora 10, pe 8 Martie, 2012, am rostit, plină de emoţie, la microfon : " Bună dimineaţa, România ", apoi, la ora 14, am spus : " Bine v-am găsit, dle dr. Dan Manu." :) Să fie de bun augur !
Cu deosebit respect şi preţuire, Elena Toma 
În atenţia cititorilor : Concurs de creaţie artistică "Univers XXL" 
http://elenatomaxxl.blogspot.com/2012/03/concurs-de-creatie-artistica-univers.html
Elena Toma 

4 comentarii:

  1. Un OM deosebit atat in munca sa cat si in afara .Multumim ca ii amintiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deosebita placere sa-i strang mana. Sper sa nu uite ce mi-a promis :)
      dl Dan Manu m-a asigurat: " Moartă, sau vie, dacă ajungeţi pe mâinile mele, adevărul problemei de sănătate sau al decesului dvs. va fi asigurat. Voi avea grijă să nu vă lipsească nimic, din cele necesare, în asemenea cazuri. " :)

      Ștergere
  2. Altii poate au alta opinie, nu toti il considera un om deosebit. Vine clipa sa aflam cat de deosebit este acest dr. Manu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă asigur, este un om minunat. Mi-a salvat viaţa. Voi povesti într-un viitor articol, doresc să realizez şi un film documentar de arhivă cu faptele acestui distins medic şi întreaga echipă care a fost alături de mine într-un moment de cumpănă peste care m-au ajutat să trec. Incă sunt sub tratament, nu mă pot deplasa, încă nu prea am putere:))) dar trăiesc şi, refăcută, măcar 80%, mă ridic şi purced la drum întru realizarea acestui proiect. Până atunci, mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a scos în cale asemenea oameni. Mă rog, la rându-mi, pentru binele şi sănătatea lor.

      Ștergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.