miercuri, 3 august 2011

Anca Delia Petruş, leoaica tânără a iubirii. Revedere, după 38 de ani - Elena Toma

"Fericirea are chipul tău", fredonam în gând, privindu-mi prietena, colega claselor 5-8, 9-12, cu ocazia aniversării zilei de naştere petrecută în weekend, pe malul lacului Cernica, într-o vilă acoperită de verdele grădinii plină de flori, muzică, suflete ale celor opt perechi venite la marea sărbătoare. Singură, printre familişti, cu state vechi de peste 34 de ani de căsnicie, cu ochii umflaţi de plâns, în faţa atâtor frumuseţi, contemplam timpul, care m-a găsit descoperită, repetentă, la capitolul fericire.
Mulţumesc, Anca, pentru momentele de reală bucurie !
"Mulţi ani, mulţi ani", cântam alături de invitaţi, în faţa cărora m-am simţit strivită de bucuria revederii celor mai frumoşi nebuni, colegi ai claselor 5-8, 9-12, ani plini de amintiri trăite în natala mea  Târgovişte. În faţa lor, nu mai puteam articula sunete. Trăiam reveria revederii, în timp ce imaginaţia mea se încăpăţâna să vadă inocenţii de altă dată, în locul oamenilor maturi, cu părul albit, uşoare riduri, semn al trecerii timpului peste noi. Acum, ascult melodia Back to Black, interpretată de Amy Winehouse ! Sufletul îmi este încărcat de povara timpului. Sentimentele care m-au încercat alături de cei mai frumoşi nebuni din anii copilăriei mele, numai într-o carte pot fi descrise. Ce am simţit, fiecare, în momentul revederii ? Niciunul dintre ei nu m-a recunoscut, în momentul în care i-am întâmpinat, după o regie pusă la punct de Anca disperată de lacrimile mele... înainte de sosirea lor. 
"I love you much
It's not enough
You love blow and I love puff
And life is like a pipe
And I'm a tiny penny rolling up the walls inside"
- cânta Amy, în gândul meu, în timp ce aparatul foto imortaliza trecerea peste noi a celor 38 de ani de la ultima întrevedere. Emil Marinescu tronează, în mijlocul nostru, scutindu-ne să-i privim înălţimea, 1.90 :))). Lucica Matei, cu părul carmin, aceeaşi minionă, între Gogo, alias Ion Posteucă şi mai înaltul Cristian Gâlă, alături de sărbătorita noastră, Anca, aceeaşi frumoasă nebună care, ştiind ce simţeam, în acele momente, mă sprijinea temându-se de emoţiile mele de nestăpânit.Asta... DA, surpriză ! Mă întrebam, ce liant reuşise să învingă trecerea anilor peste mariajul lor de peste 34 de ani, în timp ce viaţa mea de familie, un fiasco total, se frânsese de atâtea ori obligându-mă s-o iau de la capăt ?! Ce combinaţie chimică alcătuia sufletele lor pereche încât reuşiseră să rămână împreună, la bine şi la greu, o viaţă ? De ce eu nu avusesem aceeaşi şansă ? Destin ? Karmă ? Doamne, s-a făcut voia Ta, în această călătorie întru înălţare spirituală... pe câmpul de experienţe,  în laboratorul Terra.

Greu, singură, printre femei fericite, dar fericită, la rându-mi, pentru fericirea lor. Semn că fiecăruia îi este dată o anume fericire. FERICIREA există. Dansam, de dragul ei, retrăind clipe albe, gri, din vremea când niciuna dintre noi nu ştiam drumul pe care aveau să ne poarte paşii. "Viaţa e rotundă", am scris, undeva, prin gândurile mele. Redevenisem copilul visător de altă dată. Savuram bucuria, reenergizată, parcă, de împlinirile colegilor mei. În completarea uimirii mele, alături de colegii mei, au mai fost invitate două cupluri, suflete pereche cu peste 35 de ani de căsnicie.
Familiile Ion Ştirbu şi Cristi Mărculescu. Am râs, până la loc comanda, 9 dâmboviţeni, în faţa a 4 dunăreni, un evreu şi un ardelean, fratele scriitorului  Lucian Cristea, dl Petruş, alintat Bombi, soţul sărbătoritei.:))) La întrebarea mea, roasă de curiozitate, :))) ce părere au bărbaţii despre căsătoriile trecute de 30 de ani, am primit răspunsuri retorice gen
- Eu nu mai sunt bărbat. Sunt anestezist, Emil Marinescu
- Eu sunt chirurg. Mi se dă, la mână, totul, când intru în casă, spune, nostim, zâmbind, Cristi Mărculescu
- Dacă vrei să ai linişte în casă, trebuie să fii autist, completează Ion Stirbu.
- Nici să nu înţelegi, replică, rapid:))) Cristi Mărculescu. Şi a-nceput caterinca:))
- Câţi ani are soacra ta, întreabă Ion Scurtu pe Cristi Mărculescu.
- 89.
- Ai grijă ! Şi nevastă-ta va trăi tot atât !
- Am stat 25 de ani cu mama, 35 cu nevasta, răspunde Cristi Mărculescu.
- Du-te, dragă, la mă-ta ! Dacă tot te plângi ! :) sare, ca arsă, Mara, soţia lui Cristi Mărculescu
- "Mă-ta " e un eufemism. Chestie rămasă la ea, pentru că e de la ţară. Călăraşi. Normal ! se scuză Cristi:)))
- Şi el e d-l Goe ! Nu e, ca noi, de la ţară:), parează  Mara:))

Nu mă puteam dezlipi de glumele prietenilor colegei mele. Terasa era dominată de râsul cu lacrimi, în timp ce "dansatorii", la unison, cântau  "Bamboleo, bambolea
Porque mi vida, yo la prefiero vivir asi"

Amuzat, Ion Ştirbu, îşi aminteşte de bunica sa, care obişnuia, uneori, să spună, tam-nisam, "Fir-aţi ai dracu să fiţi "" Ete şi la ăştia ! Ţara moare de recesiune şi lor le arde de dans. Fiiiir-aţi ai dracu, să fiţi"  :))), glumeşte Ion, izbucnind într-un râs molipsitor, căruia nu-i puteai rezista. :)

"Fericirea are chipul lor !"
Iubirea le-a menţinut tinere, frumoase. Simţind povara anilor mei sumbri, admiram zâmbetul lor împlinit. Lucica Matei, devenită Balea, Mara Mărculescu, Victoria Ştirbu, Anca Delia Iliescu, devenită Petruş, şi Doina Posteucă. Un simbol al dăinuirii. Ca întotdeauna, spectatoare a vieţii, mulţumeam lui Dumnezeu, pentru toate încercările din viaţa mea. Cântecul, prieten de nădejde, scena, adevărata mea casă, în lumina reflectoarelor, refugiul meu dintotdeauna, m-au ajutat să privesc lumea din alte perspective întru supravieţuire, pentru a mă putea bucura şi eu de împlinirile colegilor mei, dar şi a noilor mei prieteni.

Vinovat de fericirea colegei mele, nimeni altul decât locotenent colonel
Tudor Petruş, actualmente antrenor emerit Federaţia Română de Scrimă.
A reprezentat România, în competiţiile mondiale şi europene, obţinând 24 medalii. Felicitări, şi mult succes !
       Dle Tudor Petruş, draga mea Anca, mă bucur că existaţi.
Vă mulţumesc pentru ospitalitate, şi, în mod special, pentru surpriza de a-mi regăsi, alături de voi, colegii  Îmi doresc să particip şi la nunta voastră de aur.
Dumnezeu să vă ocrotească !

6 comentarii:

  1. stimata doamna,
    talentul d-tra in a scrie ceea ce altii nici macar nu pot gindi, intrece cu mult tristetea trairilor anterioare si poate si prezente; va citesc cu usurinta uluitoare zbuciumul vietii de parca asi citi un roman; privind "peste umar" sa nu regrtati nimic; ati fost particica din povestea d-tra de viata; stiut sau poate nestiut ati pus umarul si la esecuri; viata merge inainte, dind laoparte si bunele si relele; numai noi le pastram, le stringem cu sirg, ca apoi sa avem ce regreta; este povara pe care o duc, de regula, cei cu "mintea intraga";un suflet de artist trebuie sa fie numai trist?cu simpatie Costel Cristea

    RăspundețiȘtergere
  2. stii ce invidiez la tine?Puterea de a te bucura sincer de fericirea celorlalti cand din viata ta lipseste acel ceva care ii face pe ei fericiti!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucura faptul ca de data aceasta n-ai mai stat acasa,
    in Palatul Culturii tale, ca sa-ti plingi singura de mila si
    sa-ti strici ziua din-te-miri-ce!
    Ma bucur ca te-ai distrat bine si frumos cu fostii colegi.
    Sunt convins ca ati avut ce povesti.
    Iti doresc sa fii sanatoasa si in buna forma ca sa participi
    la cit mai multe si mai placute “revederi” cu cei dragi tie.
    Toate urarile de bine, Dorel Pietrareanu

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumoasa povestire condimentata din belsug cu imagini frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  5. "Aş vrea iar anii tinereţii şi mintea mea de-acum"- vorba cântecului :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Se vede ca intodeauna "LEII"( zodiacali) prefera parul blond....dar si cei cu ascendentul aceleiasi zodii... ce zici Elena?
    Cu drag PUSA

    RăspundețiȘtergere

NOTĂ: Blogul NU răspunde pentru articolele publicate, opiniile postate la rubrica Comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine, integral, autorului articolului, comentariului.